Istoria Mănăstirii Ieronimilor: O poveste atemporală de arhitectură și cultură

Mănăstirea a fost construită pe o biserică existentă dedicată Sfintei Maria de Belém. Scopul său era de a ajuta navigatorii care treceau prin zonă și erau întreținute de călugării aparținând ordinului religios Ordinul lui Hristos. Biserica a fost inaugurată de regele Manuel, cu planuri de extindere a terenului într-o mănăstire. În 1507, a început construcția mănăstirii, care a durat 100 de ani. Sfântul Scaun a fost însărcinat cu construcția și a apelat la arhitectul Diogo de Boitaca pentru a proiecta mănăstirea. El a folosit un stil arhitectural care a ajuns să fie cunoscut sub numele de Manueline.

Regele Manuel a finanțat întregul proiect din bogățiile colectate prin taxe și importul de mirodenii. Datorită sumei mari de fonduri disponibilizate, arhitectul a avut libertatea totală de a concepe modele de design extravagante. Principalul material de construcție folosit a fost un calcar auriu numit calcário de lioz. În 1517, spaniolul Juan de Castillo a preluat construcția și proiectarea, schimbând stilul manuelin în stilul arhitectural Platereqsue. Argintăria a fost adăugată la decorațiunile mănăstirii, împreună cu Sculpturi la capela principală și la cor. Veți vedea o mulțime de influențe renascentiste în arhitectură, care datează din această perioadă.

Pe măsură ce Spania și Portugalia deveneau un singur Imperiu Portughez, un proces de construcție a secătuit fondurile începând cu 1580. După 100 de ani, Mănăstirea Ieronimilor a fost finalizată. Regele Filip al Spaniei a făcut din mănăstire un monument funerar regal, permițând intrarea membrilor familiei regale și a călugărilor ieromonahi. Odată cu independența portugheză din 1640, mormintele multor membri ai familiei regale au fost construite în cadrul mănăstirii.

În 1755, un cutremur din Lisabona a deteriorat corul înalt și balustrada. Cu toate acestea, daunele au fost nesemnificative și au fost reparate imediat. În această perioadă, pictorul Henrique Ferreira a fost însărcinat să picteze regii Portugaliei, care urmau să fie plasați în Sala dos Reis (Sala Regilor). Mănăstirii i-au fost adăugate plăci de aur pe tavane, fresce pe scări și diverse alte adăugiri.

Lucrările de restaurare au fost finalizate în această perioadă, continuând până în 1860 sub supravegherea lui Rafael Silva e Castro, Domingos Parente da Silva și J. Colson. Mănăstirea Ieronimilor a suferit o serie de remodelări în această perioadă, în care Sala Regilor și alte zone ale mănăstirii au fost demolate. Arhitecții au adăugat scenografii italiene, acoperișuri în formă de piramidă și turnuri. Pentru a comemora al patrulea centenar al vizitei lui Vasco da Gama în India, sculptorul Costa Mota a renovat mormintele exploratorului.

Multe proiecte au fost întreprinse în această perioadă. Muzeul Național al Industriei și Comerțului a fost, de asemenea, planificat, dar nu a putut fi finalizat. Acesta a fost înlocuit de Muzeul Etnologic al Portugaliei. Până în 1924, Costa Mota a remodelat în continuare mănăstirea, împreună cu designerii Abel Manta și Ricardo Leone. Vitraliile au fost adăugate la structură, rafinând stilul de design. Președintele Óscar Carmona a fost înmormântat la Sala do Capítulo în anul 1951. În 1963, Muzeul Maritim al Portugaliei a fost inaugurat în aripa de vest pentru ca oamenii să poată vedea comorile găsite în timpul expedițiilor navale.